Biotehnologii aplicate în criminalistică
Programul de studii de master “Biotehnologii aplicate în criminalistică”, propus pentru evaluare și încadrare în domeniul de studii de master acreditat „Biotehnologii”, unic în țară, se integrează pe deplin în ciclul de studii universitare – Licenţă – Masterat – Doctorat – Formare Continuă – şi reprezintă un răspuns al Facultății de Biotehnologii din USAMV din București la solicitările în creștere de pe piața muncii privind formarea de specialiști biotehnologi eligibili pentru realizarea expertizelor judiciare și, implicit criminalistice. Obiectivele acestui program de studii de master se axează pe formarea de specialişti cu o pregătire completă, ştiinţifică, tehnică şi managerială, în domeniul biotehnologiilor aplicate în criminalistică printr-un curriculum stimulant și provocator.
Competențe profesionale
realizează expertize criminalistice
interpretează cerințe tehnice
consemnează dovezile
asigură confidențialitatea informațiilor
îndeplinește cerințele entităților juridice
Competențe transversale
gândește holistic
aplică cunoștințe științifice, tehnologice și inginerești
este atent la detalii
utilizează cu precizie echipamente, instrumente sau echipamente tehnologice
Absolvenții studiilor de master vor obține diploma de master în domeniul Biotehnologii, specializarea Biotehnologii aplicate în criminalistică.
Programul de master asigură creșterea şanselor de integrare pe piaţa muncii, într-un mediu economic dinamic şi competitiv. Absolvenții vor fi specializați în aplicațiile fizico-chimice, biologice și juridice ale științelor criminalistice în contextul sistemului de justiție
Descoperă planurile de învățământ
ANUL I
| DENUMIRE | OBIECTIV GENERAL |
| Toxicologie aplicată în biotehnologie și criminalistică |
|
| Entomologie specială | Asigurarea cunoștințelor referitoare la utilizarea metodelor biotehnologice pentru determinarea insectelor de interes medico-legal/criminalistic. |
| Microbiologie specială | Disciplina oferă studenţilor cunoştinţe de bază (teoretice și practice) necesare pentru a desfăşura activități în laboratoare de diagnostic a agenților patogeni (microbieni și virali) |
| Securitate informatică | Asimilarea de către studenți a cunoștințelor de utilizare şi programare a calculatoarelor. Cunoașterea unor suite de aplicații specifice. Elemente de securitate cibernetica. |
| Tehnici de biologie moleculară | Înţelegerea şi familiarizarea cu noţiunile privitoare la etapele de bază care trebuie parcurse în vederea utilizarii practice a tehnicilor de biologie moleculară si însuşirea activă a aplicaţiilor concrete ale tehnicilor de biologie moleculară, in expertizele criminalistice. |
| Bioanorganica în expertizele judiciare |
|
| Fraude alimentare | Aprofundarea cunostintelor privind tehnicile și metodele de determinare a autenticității produselor alimentare |
| Etică și integritate academică | Asigurarea unui nivel minim de cunoştinţe necesare în domeniul eticii si integrității academice care să permită viitorilor absolvenţi înţelegerea importanţei unui comportament si a unei atitudini corecte din punct de vedere deontologic |
| Managementul calității | Cunoasterea sistemelor de calitate si metode de aplicare a acestora; Dezvoltarea capacitatii de documentare, de sinteza si prezentare a unui subiect propus. |
ANUL II
| DENUMIRE | OBIECTIV GENERAL |
| Metodologia expertizelor criminalistice | Familiarizarea cu noțiunile de bază ale științei criminalisticii în general, ale domeniului expertizei criminalistice în special și înțelegerea aplicabilității generale a noțiunilor specifice criminalisticii în toate domeniile vieții sociale |
| Analiza instrumentală aplicată în expertizele fizico-chimice criminalistice | Familiarizarea cu metodele, tehnicile şi instrumentele analitice utilizate pentru expertiza fizico-chimică criminalistică şi identificarea corelațiilor necesare pentru utilizarea rezultatelor expertizelor fízico-chimice criminalistice în activitatea judiciară |
| Bioterorism și arme biologice | Intelegerea unor notiuni, concepte si aspecte teoretice privind principalele categorii de arme biologice dar si a fenomenului de bioterorism. |
| Genetică judiciară | Familiarizarea cu metodele de analiza folosite in genetica judiciara in scop de identificare de persoane si cu metodologia de elaborare a expertizelor genetice judiciare |
| Legislație în criminalistică | Obtinerea de cunoştinţe generale in domeniul dreptului şi utilizarea conceptelor juridice |
| Tehnici de microscopie avansată | Însușirea și aplicarea practică a cunoștințelor privind analiza probelor folosind diferite tehnici de microscopie |
ANUL II - PRACTICA
| DENUMIRE | OBIECTIV GENERAL |
| Practică de cercetare (12 săpt.) | |
ANUL II - FACULTATIVE
| DENUMIRE | OBIECTIV GENERAL |
| Comunicare | Intelegerea si insusirea de catre studenti a fundamentelor teoretice si practice din domeniul comunicarii. |